Trucuri ca să mănânci mult şi să slăbeşti. 5 gustări săţioase

Un nou studiu scoate la iveală beneficiile gustărilor dintre mesele principale care înlătură senzaţia de foame şi te ajută să slăbeşti fără să te înfometezi. Află care sunt trucurile lui Dr. Oz ca să mănânci mult şi să slăbeşti!

Alegerea corectă a gustărilor dintre mesele principale, precum şi orele la care le iei sunt două dintre cele mai importante trucuri de care trebuie să ţii cont atunci când vreo să slăbeşti, fără să te înfometezi.

Celebrul Dr. Oz te sfătuieşte ce anume trebuie să mănânci la gustări. De asemenea, un alt truc ca să slăbeşti mâncând sănătos este acela de a lua o gustare cu 1-2 ore înainte de cină. Potrivit specialistului poţi să slăbeşti până la patru kilograme pe an dacă urmezi acest obicei.

Vezi ce poţi să mănânci la gustările de dinainte de cină, fără să-ţi afectezi silueta! În general, regula pe care o propune Dr. Oz este de a alege acele gustări care nu depăşesc 200 de kilocalorii şi care conţin 6 grame de fibre şi 10 grame de proteine.

1. Gustare cu năut
O felie de mozzarella, 1 felie de suncă fără grăsime, 2 măsline, 4-5 felii de dovlecel la grătar şi 1/4 cană cu boabe de năut fierte.

2. Gustare pizza
Da, poţi să prepari şi o mini-pizza pe care să o consumi ca gustare înainte cu 1-2 ore de a lua cina. Dr. Oz recomandă să alegi o o lipie mică/chiflă mică din făină integrală pe care să pui o felie de mozzarella, 2 linguri de sos de roşii, o cană cu frunze proaspete de spanac şi câteva rondele de ceapă roşie.
Poţi să o consumi ca atare, să foloseşti un aparat pentru sandvişuri sau să o pui la cuptor câteva minute până se topeşte brânza.

Legumele aduc fibre, fără să te îngrijorezi de grăsimi. Roşiile sunt bogate în licopen , iar brânza ajută la absorbţia acestui nutrient.

3. Gustare cu chips şi sos iute
Cartofii tăiaţi rondele subţiri şi lăsaţi la cuptor pot să se transforme într-o variantă sănătoasă a chisurilor din comerţ. Dacă mai pui lâncă ei şi un sos picant atunci gustarea va fi completă. Pentru a prepara sosul amestecă o jumătate de cană de iaurt grecesc cu puţin usturoi pisat, 1 linguriţă de nuci crude măcinate, piper negru şi sos iute/piper cayenne.

Piperul şi sosul iute accelerează metabolismul, iar nucile şi iaurtul sunt pline de proteine care vor menţine senzaţia de saţietate o perioadă lungă de timp.

4. Gustare cu măr şi brânză
Prepară 4 sandvişuri folosind felii de măr peste care să pui brânză ricotta, migdale crude mărunţite şi zeamă de lămâie.

Merele au un conţinut ridicat de apă şi fibre care împiedică senzaţia de foame, iar sucul de lămâie reglează metabolismul şi absorbţia zahărului în sânge.

5. Gustare cu ceapă crocantă
Inelele de ceapă date prin ou şi pesmet din pâine integrală sunt un deliciu pentru persoanele care poftesc la chipsuri. Taie rondele de ceapă, dă-le prin ou bătut, apoi prin pesmet şi condimente preferate, după care le laşi la cuptor câteva minute până se rumenesc.

Sursa www.eva.ro