Sugestii alimentare pentru masa de dimineață

Întrucât micul dejun este cea mai importantă masă a zilei, este bine să nu sari niciodată peste ea. Dacă nu știi ce anume trebuie să consumi pentru a acoperi necesarul de energie, ar trebui să te inspiri din aceste alternative.

Hidratare și proteine într-un singur pahar
Ai la dispoziție o varietate de cocktailuri și poți pregăti oricând unul pe gustul tău. Sunt o opțiune demnă de luat în serios atunci când ești grăbită și nu ai timp pentru un mic dejun ca la carte. Amestecă într-un blender fructele tale preferate, adaugă iaurt și o mână de fulgi de ovăz și băutura este gata.

Ouăle, sursă de proteine
Sunt una dintre cele mai recomandate opțiuni pentru micul dejun. Totuși, nu este bine să exagerezi și să le consumi în fiecare dimineață, întrucât s-ar putea să te alegi cu valori crescute ale colesterolului. Cele mai sănătoase sunt cele bio, așa că acordă atenție locului de unde le cumperi.

Alune și nuci, pline de grăsimi bune
Pentru a începe ziua în forță ai nevoie de un aport de proteine, dar și de grăsimi mononesaturate. Așadar, suplinește-ți micul dejun cu o mână de alune, nuci și semințe, însă ai grijă să nu depășești această cantitate, deoarece au multe calorii.

Fructele au cantitatea optimă de carbohidrați
Nu dai niciodată greș dacă mănânci un mic dejun compus în cea mai mare parte din fructe. Merele, pepenele verde, portocalele, bananele sunt doar câteva din fructele cu care te poți răsfăța zilnic. Le poți adăuga în cerealele integrale pe care le consumi în mod constant și astfel, acestea vor avea un gust mult mai bun.

Lactatele, un plus de calciu
Ce ai spune dacă lângă pepene ai pune și brânză proaspătă de vaci? Sau dacă vei aroma iaurtul clasic cu câteva bucățele de banană tăiată? Vei avea numai de câștigat, deoarece pe lângă vitaminele din fructe, vei primi și o porție de calciu, atât de necesară pentru sănătatea sistemului osos și nu numai.

Sursa www.clickpentrufemei.ro