Slăbeşte cu fructele toamnei

Te ajută să slăbeşti şi să te menţii sănătoasă. Este vorba despre fructele toamnei, pe care le găseşti din abundenţă în piaţă. Sau poţi merge chiar tu să le culegi.

Merele, bogate în fibre
Unele dintre fructele minune ale toamnei sunt merele. Datorită conţinutului bogat de fibre, ele induc senzaţia de saţietate.
De aceea, este indicat să mănânci câte un măr înainte de fiecare masă. Totodată, aceste fructe sunt bogate în calciu, potasiu şi vitamina C, nutrienţi atât de necesari pentru a-ţi întări imunitatea în prag de iarnă.
Totodată, pectina care se găseşte în mere formează o masă gelatinoasă în stomac, care are rol de a regla tranzitul intestinal, dar şi de a induce o senzaţie de saţietate.

Strugurii păcălesc foamea
Strugurii sunt ideali pentru femeile care se află la dietă. Conţin aproximativ 75% apă, vitamina B, potasiu, calciu, magneziu şi fier. De aceea, îţi dau un tonus bun şi te ajută să păcăleşti senzaţia de foame.
Mai mult, o sută de grame de struguri conţin doar 70 de calorii.
Atenţie însă, o dietă pe bază de struguri nu este recomandată persoanelor care suferă de diabet.

Perele, incluse în curele de slăbit
Parfumate şi extrem de gustoase, perele te ajută şi atunci când vrei să slăbeşti. Consumate cu o oră înainte de masă, perele te ajută să ai o bună digestie.
Într-un top al fructelor de toamnă care te ajută în lupta cu kilogramele se află şi perele. Aceste fructe conţin foarte multă apă, dar şi potasiu, magneziu, sodiu, calciu, fier cupru şi foarte puţine calorii.
Totodată, şi un studiu al unui grup de cercetători din Rio de Janeiro, Brazilia, a descoperit că perele ajută la slăbit datorită conţinutului de fibre. Astfel, femeile care în timpul curei de slăbire au mâncat pere, au reuşit să slăbeaască mai repede decât cele care nu au inclus în alimentaţia lor astfel de fructe.

Sursa www.eva.ro