Fasolea, o sursă de sănătate pentru corpul tău

Slabeste sanatos cu DuoslimÎn urmă cu câteva decenii nu lipsea din alimentaţie. Acum, nutriţioniştii ne roagă să o consumăm. Verde sau uscată, fasolea e o sursă de sănătate.

Deşi există mai multe tipuri de fasole, albă, neagră sau în culori pastelate, de dimensiuni diferite, valoarea lor nutritivă este aceeaşi: un număr redus de calorii, un număr mare de carbohidraţi şi foarte puţine grăsimi. În plus, fasolea conţine vitamina A, vitamina B, potasiu şi fibre, care ajută aparatul digestiv, reduc constipaţia şi colesterolul din sânge şi previn cancerul de colon.

Fă-i loc în viaţa ta
Nu este nevoie să mănânci fasole, ca fel principal, în fiecare zi. Este suficient să combini alimentaţia zilnică, astfel încât să îţi asiguri necesarul de nutrimente de care organismul tău are nevoie.
• paste cu fasole verde
• pâine de casă cu boabe de fasole, incluse în aluat
• salată cu fasole boabe (de preferinţă, colorată)

Poate “ţine loc” de carne
Fasolea poate fi un înlocuitor pentru carne, alături de ciuperci şi soia. Consumată în exces, carnea poate fi dăunătoare organismului, dar, pe de altă parte, lipsa ei te privează de proteinele complete. Indicat este să consumi carne de 2-3 ori pe săptămână, iar în restul timpului să cauţi înlocuitori care conţin proteine vegetale.

Elimină disconfortul intestinal
Este bine cunoscut faptul că, mâncată în exces, fasolea favorizează apariţia gazelor. Învaţă să o prepari, pentru ca nici tu, nici familia ta să nu aveţi astfel de probleme.► lasă fasolea într-un recipient cu apă călduţă, peste noapte
►schimbă, de câteva ori, apa la fierbere
►adaugă o linguriţă de bicarbonat de sodiu, în prima apă
►foloseşte fasole conservată, pentru că, datorită proceselor la care este supusă, se reduce cantitatea de substanţe gazoase
►pe măsură ce incluzi fasolea în regimul alimentar, corpul tău se deprinde cu acest gen de fibre.

Sursa www.unica.ro