Dr. Oz: 3 combinaţii alimentare care te scapă de grăsimi. Formula ideală!

Unele combinaţii alimentare te ajută să scapi mai rapid de grăsime, decât calcularea caloriilor. Află de la celebrul Dr. Oz trei dintre cele mai eficiente combinaţii alimentare care te scapă de burtă!

Calcularea caloriilor poate să se transforme într-un obicei foarte stresant pentru persoanele care apelează la această metodă de slăbit. Dr. Oz recomandă altă soluţie care elimină eficient grăsimea, în special de pe abdomen: trei combinaţii de alimente care împreună se transformă în adevărate arme de luptă împotriva depunerilor de grăsime.

Iată ce alimente trebuie să combini ca să scapi de grăsime:
1. Portocale plus avocado
Combinaţia dintre portocale şi avocado este una dintre cele mai eficiente pentru a înlătura grăsimea de pe abdomen, susţine Dr. Oz. Portocalele sunt bogate în vitamina C, un antioxidant care reduce nivelul cortizolului care se eliberează atunci când suntem stresaţi. Potrivit ultimelor cercetări, creşterea nivelului de cortizon este strâns legată de grăsimile depuse în zona abdominală. Astfel că persoanele care au burtă vor avea un nivel ridicat al cortizolului în organism.
Avocado este un fruct bogat în grăsimi mononesaturate care scad riscul de diabet, boli de inimă şi te ajută să scapi de grăsimile care se depun în zona abdominală.

Combină aceste două ingrediente, stropeşte-le cu puţin ulei de măsline extravirgin şi sare şi vei obţine o gustare care te ajută să slăbeşti mai repede.

Două reţete cu avocado şi portocale recomandate de Dr. Oz:
Salată: amestecă aceste două ingrediente de bază cu fenicul, ceapă roşie, alune, verdeaţă, oţet balsamic şi ulei de măsline.
Umplutură pentru lipie din făină integrală: amestecă piept de pui, avocado, portocale, verdeaţă, ulei de măsline şi oţet balsamic.

2. Calciu plus vitamina D
În urma unui studiu efectuat recent, persoanele care au luat suplimente cu calciu şi vitamina D alături de o dietă săracă în calorii au reuşit să dea jos grăsimea de pe burtă, spre deosebire de cei care urmau un plan alimentar care presupunea calcularea caloriilor. Acest lucru scoate în evidenţă efectul benefic pe care îl are calciul cu vitamina D în procesul de slăbire, în special în zona abdominală.
Dr. Oz recomandă să iei zilnic 1000 de unităţi internaţionale (U.I) de vitamina D şi 600 miligrame de calciu. Iar dacă preferi să iei aceşti nutrienţi din alimentaţie este recomandat să consumi în fiecare zi un iaurt degresat. Potrivit cercetătărilor de la Universitatea Harvard, iaurtul se numără printre cele mai eficiente produse în cura de slăbire.

3. Ceai matcha cu gheaţă şi ghimbir
Ceaiul matcha este o pulbere verde obţinută prin mărunţirea frunzelor de ceai verde, ceea ce asigură numeroase beneficii pentru organism. Ştim că ceaiul verde abundă în antioxidanţi, stimulează arderile de grăsime şi are substanţe anticancerigene. În combinaţie cu gheaţa, efectul de stimulare a metabolismul este unul şi mai intens. În plus, Dr. Oz recomandă să adaugi în această combinaţie ghimbirul, deoarece favorizează digestia şi arderea caloriilor.

Ca să prepari acest ceai ai nevoie de: 1 linguriţă de ceai matcha, 2 linguri cu ghimbir răzuit, 1/2 cană cu gheaţă, zeama de la o jumătate de lămâie verde şi puţină miere pe care să le amesteci în blender.

Sursa www.eva.ro