5 diete extreme. Ce să nu încerci niciodată de dragul siluetei

Slabeste sanatos cu DuoslimDin dorinţa de a slăbi, multe persoane sunt dispuse să testeze numeroase diete, oricât de stupide ar suna regulile lor. Recent, o nouă metodă extremă de slăbit a câştigat adepţi în SUA. Vezi ce diete extreme nu e recomandat să ţii!

1. Plasturele cusut pe limbă
Este o metodă de slăbit practicată de un chirurg plastician din Beverly Hills care generează durere atunci când consumi mâncare solid, scrie publica’ia britanică DailyMail. Prin urmare, timp de o lună persoanele care poartă plasturele pot să consume doar alimente în stare lichidă. Promisiunile sunt de a pierde până la 9 kilograme într-o lună. Însă, riscurile pentru sănătate sunt subliniate de alţi specialişti care susţin că ar fi o metodă barbară şi că după ce plasturele este înlăturat, dacă persoana va trece pe regimul obişnuit va aduna şi mai multe kilograme.
Se foloseşte anestezia locală, plasturele este cusut pe limbă, operaţia durând mai puţin de o oră, după cum susţine medicul care practică această metodă de slăbit. La finalul celor 30 de zile, tot medicul îndepărtează plasturele.

2.Dieta cu tub în nas
Specialistul în nutriţie Oliver di Pietro, din Florida a dezvoltat un program de slăbit rapid care a făcut ravagii în special printre mirese, care-şi doresc să scape de multe kilograme într-un timp foarte scurt pentru a arăta impecabil în ziua nunţii. Astfel, că ideea de a recurge la acest program de slăbit a prins foarte bine.

În aceste 10 zile cât durează programul, nu te hrăneşti decât printr-un tub pe care specialistul îl introduce pe nas şi care este conectat la un aparat care te alimentează, relatează ABC News. Acest tub ajunge în stomac şi singura hrană pe care o primeşti pe timpul programului este un amestec de proteine, grăsimi şi apă, înlăturând total carbohidraţii.

În fiecare zi vei consuma exact 800 de calorii, purtând în permanenţă tubul introdus. Singurele alimente pe care le poţi consuma pe durata programului sunt apa plată, ceaurile neîndulcite şi cafeaua simplă.

Mulţi specialişti combat această metodă de slăbit pe care o numesc radicală şi susţin că dacă pierzi multe kilograme într-un timp atât de scurt, creierul tău nu va reuşi să proceseze rapid informaţia şi să se adapteze cu noua siluetă.

3. Dieta cu Red Bull
O mamă din Noua Zeelandă a dezvoltat această dietă, în încercarea disperată de a scăpa de kilograme după ce a născut. Astfel că timp de 8 luni ea a băut câte 10-14 doze de Red Bull pe zi. Ea a scăpăt de câteva kilograme, dar a suferit un atac de inimă şi are în continuare crampe puternice şi atacuri de panică, scrie publicaţia britanică DailyMail. O astfel de dietă este extrem de periculoasă pentru sănătate şi nu este recomandată pentru nimeni.

4. Dieta cu tenii
Această dietă se bazează pe înghiţirea ouălor de tenii, care pot fi găsite în carne preparată necorespunzător sau în fecalele animalelor infectate, care se dezvoltă apoi în intestin. Această metodă este însă una foarte periculoasă pentru sănătate. Acest parazit poate provoca atacuri de apoplexie, meningită şi numeroase probleme digestive.

5. Injecţii cu urină
Această dietă se bazează pe injecţii zilnice cu un hormon, numit HGG, extras din urina femeilor însărcinate. Deşi acest hormon era folosit în tratarea problemelor de fertilitate, unii cercetători susţin că injecţiile cu HGG reduc şi apetitul. Pe lângă aceste injecţii, regimul impune şi consumul a doar 500 de calorii zilnic, astfel că riscurile pentru sănătate sunt enorme.

Sursa www.eva.ro